Sunt tanchende sos Ufìtzios de sa limba

de Tore Cubeddu
dae Diariulimba

Dae su 2001 a oe, dae sa nàschida de s’Ufìtziu de sa Limba Sarda de sa Provìntzia de Nùgoro a sa nàschida de prus de 150 Ufìtzios comunales, de sos Ufìtzios provintziales e de s’Ufìtziu regionale, medas cosas sunt capitadas e fortzis pro unu momentu amus pentzadu, illudende•nos, ca fiat nàschida sa polìtica linguistica sarda; una polìtica linguìstica noa, mancari difìtzile, a bortas polèmica, ma forte, presente, fata dae pitzinnos e sustènnida dae sos polìticos e dae sa gente; amus pentzadu de èssere lòmpidos in pitzu a su monte, a pustis de annos chi fiamus camminende in pigada, acapiados a una fune, s’unu a s’àteru, comente sos alpinos, agiudende•nos.
Pagu tontos!
No nos semus acatados ca cussu giassu unu pagu iscamapiadu in logu pranu in ue nos fiamus frimados no fiat sa chima de cussu monte. No amus mai pesadu sos ogos a castiare, no nos semus acatados ca su camminu sighiat.
Sa chima fiat solu in sas bisiones nostras.
Est custa sa beridade. Ca si aiamus abadiadu bene, nos fiamus acatados ca sa chima fiat cuada dae sas nues. Nues, nèbide, solu custu. Su chelu asulu fiat una illusione e a pustis est sutzèdida sa peus cosa. Comente capitat a sos bios, s’illusione s’est mudada in seguresa, seguresa de unu traballu, seguresa chi sa Sardigna fiat cambiende, chi aiat pigadu cussèntzia de sa limba, de s’ìstoria, de sa richesa culturale sua.
Pagu tontos!
Amus pentzadu chi candu s’Istadu, chi in custos annos at bogadu prus de 11 miliones de Euros pro nos fàghere giogare a fàghere sos sardos “sardoparlanti”, aiat serradu sos grifones, sos polìticos nostros e sa gente aiant pretèndidu de sighire, de no si frimare. «Bravi, avanti così».
Invetzes, in s’annu 2008, calchi unu ingunis in artu at tzèdidu e issaras totu nois, chi fiamus acapiados a cussa fune (sos “alpinos”) semus rutos torra a badde. Oe pentzo chi fortzis cussa fune no fiat acapiada a nemos, a tirare no fiat unu òmine o una fèmina, fiat cussu bisu, cuss’illusione a nos tragare, faghende•nos pèrdere su cabodo, sa diretzione.
Dae su 2001 a oe medas cosas sunt capitadas. Sa lege regionale 26/97 est passada a sas Provìntzias e cussas pagas cosas chi si faghiant a primora pro su sardu in sas iscolas e sos comunes no si faghent prus, ca su dinare s’est pèrdidu “nella notte in cui tutte le vacche sono nere”. Sa Lege 482/99, isperimentale e pagu adata a chistire sa situatzione de una minoria chi est majoria, at finidu s’ispinta rivolutzionària sua. Sa lege 133/2008 e sos bisos nostros ant fatu su chi ancora mancada, ghetande•nos a terra, in cussa badde prena de gente cun meda bisos e paga isperàntzia.
Oe peroe est sutzèdida una cosa. Dae su logu prus ispèrdidu de sa badde in ue seo rutu, apu pesadu sos ogos e apu bistu ca sa chima de su monte est ancora atesu meda, ca est annuada, ma mi seo abadiadu sos chintzos e mi seo acatadu ca cussa fune chi m’acapiaiat a sos àteros chi ant divididu e ancora sunt dividende cun megus custu fadu no s’est segada. Issaras oe pentzo ca custa est s’ora de torrare a pigare a monte, cun cussèntzia, ischidende ca sa situatzione est custa, ca sa chima pro como est atesu meda, frita e annuada, ma tocat a nois a tirare, ca est su tempus nostru.
Depimus fàghere a cumprèndere a sa gente su chi semus faghende, depimus imparare a comunicare, depimus èssere nois a fàghere serrare su grifone a chie in custos annos at aprofitadu de nois e campadu in palas a sa limba in manera fascista («Oh, che bello il dialetto sardo. Ah, vedo che lo parla anche con suo figlio, e la capisce?»), faghende•dda isfilare dividida, catalogada e archiviada comente sos grupos folk in Sant’Efis. Depimus pretèndere una lege. Depimus èssere nois sos meres de su destinu nostru.

A unu a unu sunt tanchende sos ufìtzios de sa limba sarda. E totu a in ghìriu unu mudore chi ispantat. Ant a èssere ditzosos, ponendesi unu parmu de lardu, sos inimigos de sa limba e sos chi, sos meses colados, ant pesadu iscàndalu ca sos ufìtzios integraiant carchi istupendieddu (pagos chentu euros) a chie los tentaiant e manigiaiant. Sa còntiga est chi una lege de s'Istadu, sa finantziària, at truncadu sos finantziamentos. Una cosa fea, sa disposta de s'Istadu. Ma in cue si cheriat sa regione: una ocasione manna pro pesare contra a su guvernu italianu sos giòvanos de sos ufìtzios e sos amantiosos de sa limba sarda. E in cue si cheriant sas provìntzias sardas chi, b'at de pessare, ant postu dinare pro sa limba petzi ca giraiant a sos ufìtzios su dinare de s'Istadu. Regione e Provìntzias podiant sarvare sos ufìtzios e no l'ant fatu. Una ocasione pèrdida chi cheret posta in contu. (gfp)