martedì 10 aprile 2012

Pistande abba pista, torra, galu


de Micheli Podda

Un'àtera nova nde sun bocande, como, pro sarbare sa limba nostra: "Sa die de sa limba".
Nachi nde teniabamus un'àtera, die: cussa chi amentabat sa furriada contra a sos piemontesos. E àteras dies medas nde tenen sos continentales, pro chentu castas de chistiones, cumente sa 'e sos deritos de sas fèminas, de sos malàidos, de sos betzos, de sos pitzinneddos minores, de sos pecos de donnia arratza, de sos àrbules; o sa 'e sa cura de su crancu, o de àteras maladias malas, cumente a su bambìghine; e tando sa die contra a sa gherra, o contra a sas bombas, chi sian a gurdone o a petzu intreu, o peus puru, cumente sas tòmicas.
Jai an a esser bonas, totu custas dies, ca tocat a las amentare bene sas chistiones de importu; e ca sa zente, tramesu de televisione, de partzidas de sa Juve, de Montes e de Tresmontes, de dàtzios e de rajos chi los corfat a conca, a bortas carchi cosa non che la sighit e la cassat a sa coa. E tando totu cussas dies sun brocos cravados in su muru, pro amentare; e no at a esser tempus pèrdiu, a cravare brocos.
Solu chi sas cosas de amentare sun medas, semper de prus, e non bortze sas dies sun semper cuddas, treghentassessantachimbe a s'annu, e naromeu ca sun ispachiande, sun torrande semper prus pacas. At a tocare tando, a che nde ponner duas o tres in una, dies, cumente si fachet pro sos santos de crèsia. Ma gasi, abbisumeu, non b'at a esser prus muru chene brocos, e sa zente non nde biet e non nd'abbàidat prus, e est cumente chi brocu non bi nde siat mancu unu: triballu 'e badas.
In prus bi nd'at un'àtera puru: ma brocos non nd'amus galu cravadu, de chentu maneras, pro sa limba sarda? S'àteru annu sa "Die" fut totu pro sa limba; sos cuncursos de literadura sarda sun creschende a cantanda totue (bi nd'at prus de treghentossetantasete); isportellos e cursos in donzi comune e in donzi iscola; "abbojos" e "cuferèntzias" cada annu a muntones... e sa limba no arritzat de ghetu perunu. A l'apo a creder chi, cravande su brocu de "sa die de sa limba sarda", sa limba nostra ditzosa torret in trassa? No, no; àteru bi cheret, àteru brocu.
Si esseret abberu a ponner brocu, tando depiat esser brocu de ozastru, nodosu e bene dolau in punta, chi intret e no essat; e tando cravau in su locu suo, su prus chi li dechet, chi si balet, chi bochet issonu: in palas a s'assessore e a chie lu cussizat, o lu cumandat. O si no in palas, in conca, ca est in cue chi depet aforticare, chi depet mantenner a frimu, po nde facher una e bona: su sardu de òbrigu in iscola, pro totu sos chi istan in Sardinna, totus, deretu.
Custu de sighire cun sa cantone chi sa zente in domo depet chistionare in sardu, at a esser ora de l'acabbare, ca est puru picande... a cònios. In domo sa zente chircat tedescu, ingresu e àteras limbas chi poden batire intrada; e su sardu, finas chi no intrat de leze in s'iscola, batit solu dannu, est a perder sacu e sale, est recatu pèrdiu.
E tando, a lassare sa die e a ponner sa leze, siat, pro sa limba.

1 commento:

Roberto Bolognesi ha detto...

http://bolognesu.wordpress.com/2012/04/10/il-giorno-della-paura/