de Micheli Podda
Un'àtera
nova nde sun bocande, como, pro sarbare sa limba nostra: "Sa die
de sa limba".
Nachi
nde teniabamus un'àtera, die: cussa chi amentabat sa furriada contra
a sos piemontesos. E àteras dies medas nde tenen sos continentales,
pro chentu castas de chistiones, cumente sa 'e sos deritos de sas
fèminas, de sos malàidos, de sos betzos, de sos pitzinneddos
minores, de sos pecos de donnia arratza, de sos àrbules; o sa 'e sa
cura de su crancu, o de àteras maladias malas, cumente a su
bambìghine; e tando sa die contra a sa gherra, o contra a sas
bombas, chi sian a gurdone o a petzu intreu, o peus puru, cumente sas
tòmicas.
Jai
an a esser bonas, totu custas dies, ca tocat a las amentare bene sas
chistiones de importu; e ca sa zente, tramesu de televisione, de
partzidas de sa Juve, de Montes e de Tresmontes, de dàtzios e de
rajos chi los corfat a conca, a bortas carchi cosa non che la sighit
e la cassat a sa coa. E tando totu cussas dies sun brocos cravados in
su muru, pro amentare; e no at a esser tempus pèrdiu, a cravare
brocos.
Solu
chi sas cosas de amentare sun medas, semper de prus, e non bortze sas
dies sun semper cuddas, treghentassessantachimbe a s'annu, e naromeu
ca sun ispachiande, sun torrande semper prus pacas. At a tocare
tando, a che nde ponner duas o tres in una, dies, cumente si fachet
pro sos santos de crèsia. Ma gasi, abbisumeu, non b'at a esser prus
muru chene brocos, e sa zente non nde biet e non nd'abbàidat prus, e
est cumente chi brocu non bi nde siat mancu unu: triballu 'e badas.
In
prus bi nd'at un'àtera puru: ma brocos non nd'amus galu cravadu, de
chentu maneras, pro sa limba sarda? S'àteru annu sa "Die"
fut totu pro sa limba; sos cuncursos de literadura sarda sun
creschende a cantanda totue (bi nd'at prus de treghentossetantasete);
isportellos e cursos in donzi comune e in donzi iscola; "abbojos"
e "cuferèntzias" cada annu a muntones... e sa limba no
arritzat de ghetu perunu. A l'apo a creder chi, cravande su brocu de
"sa die de sa limba sarda", sa limba nostra ditzosa torret
in trassa? No, no; àteru bi cheret, àteru brocu.
Si
esseret abberu a ponner brocu, tando depiat esser brocu de ozastru,
nodosu e bene dolau in punta, chi intret e no essat; e tando cravau
in su locu suo, su prus chi li dechet, chi si balet, chi bochet
issonu: in palas a s'assessore e a chie lu cussizat, o lu cumandat. O
si no in palas, in conca, ca est in cue chi depet aforticare, chi
depet mantenner a frimu, po nde facher una e bona: su sardu de òbrigu
in iscola, pro totu sos chi istan in Sardinna, totus, deretu.
Custu
de sighire cun sa cantone chi sa zente in domo depet chistionare in
sardu, at a esser ora de l'acabbare, ca est puru picande... a cònios.
In domo sa zente chircat tedescu, ingresu e àteras limbas chi poden
batire intrada; e su sardu, finas chi no intrat de leze in s'iscola,
batit solu dannu, est a perder sacu e sale, est recatu pèrdiu.
E
tando, a lassare sa die e a ponner sa leze, siat, pro sa limba.
http://bolognesu.wordpress.com/2012/04/10/il-giorno-della-paura/
RispondiElimina